vineri, 3 iulie 2009

 Michael Jackson s-a convertit la Islam
Michael Jackson, starul american al muzicii pop, a depus, joi seară, jurământul de convertire la islamism.
O sursă apropiată starului american, care a fost crescut în religia Martorilor lui Iehova , a povestit cum s-a hotărât Jackson să se convertească la islamism, în timp ce se afla în studioul de înregistrări din vila unui bun prieten, pentru a realiza un nou material discografic. Potrivit declaraţiilor aceleiaşi surse apropiate, starul american, care părea "puţin cam deprimat", a fost convins să facă acest pas de către un producător şi un compozitor care au trecut la islamism în urmă cu câţiva ani.
"Cei doi i-au vorbit despre credinţa lor şi despre cum au devenit nişte persoane mai bune după ce s-au convertit. Fiul lui Michael a susţinut şi el această idee", a declarat sursa menţionată. "Un imam a venit de la moschee şi Michael a trecut prin «shahada», care este jurământul musulman de credinţă", a explicat sursa respectivă.
Mikaeel este numele unuia din îngerii lui Allah. Potrivit declaraţiei sursei menţionate, Michael Jackson a respins propunerea de a adopta numele de Mustafa, care înseamnă "cel ales".
Ceremonia de convertire la islamism a lui Jackson a avut loc în vila din Hollywood Hills a lui Steve Porcaro, organistul trupei Toto, care a compus muzica pentru faimosul album al lui Jackson, "Thriller".
Michael, s-a prezentat la Londra, luni, în procesul intentat de prinţul Abdulla Al-Khalif al Bahrainului, prin care acesta îi cere artistului daune în valoare de 5,57 milioane de dolari. 
Şeicul arab susţine că a finanţat stilul de viaţă extravagant al celebrului cântăreţ american, în perioada în care Jackson a petrecut-o în Bahrain, în schimbul unui contract exclusiv de înregistrare a unui album de către starul pop. Prinţul miliardar susţine că i-a trimis multe cântece lui Jackson pentru a le înregistra, dar artistul l-a refuzat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu